Stiri

4 candidaţi pentru funcţia de city manager al Capitalei

Patru persoane concurează pentru funcția de administrator public al Capitalei, după ce Primăria Municipiului București a anunțat rezultatele selecției dosarelor de înscrieri.

Au fost declarați admiși Constantin Drăgan, Sorin Chiriță, Pavel Marian Popoacă și Bogdan Alexandru Suditu, potrivit unui anunț publicat pe site-ul PMB.

Primăria Municipiului București a anunțat pe 3 mai organizarea concursului pentru ocuparea postului contractual de administrator public. Proba scrisă se va desfășura pe 25 mai, iar interviul va avea loc ulterior, în termen de cel mult patru zile lucrătoare.

Consilierii generali ai Capitalei au fost de acord, pe 28 februarie, cu înființarea funcției de administrator public la nivelul municipiului București, în cadrul aparatului de specialitate al primarului general, în subordinea directă a edilului.

Administratorul public poate organiza, coordona și gestiona activitatea Primăriei Municipiului București, fiind un partener al managementului la vârf în procesul de adoptare a deciziilor strategice. Primarul general al municipiului București poate delega către administratorul public, în condițiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.

Conform expunerii de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, „administratorul public reprezintă o funcție specifică administrației publice locale care s-a consolidat, de-a lungul timpului, în țări care dispun de o administrație modernă și eficientă” .

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co