Imobiliare Valea Prahovei
REGIONAL

12 cluburi din Sectorul 2, suspendate din lipsă de autorizații

Activitatea a 12 cluburi de pe raza Sectorului 2 al Capitalei a fost suspendată din cauza lipsei autorizaţiei pentru comercializare în regim alimentar, transmite Mediafax. Localurile îşi vor putea relua activitatea după ce vor obţine avizele necesare.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 2, fără autorizaţia pentru comercializare în regim alimentar cluburile nu pot funcţiona, măsura fiind una executorie. Astfel, toate cele 12 cluburi vor putea funcţiona după obţinerea avizelor necesare.

Potrivit sursei citate, este un control în desfăşurare care vizează toate unităţile de alimentaţie publică.

Măsurile vin după ce, sâmbătă dimineaţa, a izbucnit un incendiu la clubul Bamboo din Capitală, în urma căruia clădirea a ars în întregime. 44 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului, doar două fiind în continuare internate. Primăria Sectorului 2 a anunţat după incendiu că Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co