Ziua Pompierilor. Oficialii evocă devotamentul și curajul acestora
În decursul timpului, pompierii români au îndeplinit cu succes misiuni complexe şi periculoase la incendii, inundaţii, deszăpeziri, calamităţi, au fost mereu alături de cei aflaţi la ananghie. Este mesajul transmis de Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, cu prilejul Zilei Pompierilor.
“Astăzi, 13 septembrie, marcăm Ziua Pompierilor din România şi rememorăm, cu pioşenie şi recunoştinţă, actul de eroism al pompierilor care, acum 173 de ani, în Bătălia din Dealul Spirii, au plătit tributul lor de sânge. Curaj, devotament, abnegaţie – sunt cuvintele care ne vin în minte când ne gândim la pompieri sau îi vedem în misiuni. Această profesie nobilă de salvator este sinonimă cu a-ţi iubi semenii mai presus de propria viaţă şi, de aceea, este atât de respectată de noi toţi”, a scris Orban pe Facebook.
Orban a evidențiat și sprijinul acestora în combaterea pandemiei, dar şi la recentele incendii din Grecia.
“Le mulţumim, de asemenea, şi pentru sprijinul remarcabil asigurat de la declanşarea crizei sanitare provocate de epidemia de COVID-19, precum şi pentru modul onorant în care şi-au făcut datoria la recentele incendii din Grecia. La mulţi ani pompierilor din România! La mulţi ani tuturor salvatorilor!”, a mai transmis Orban.
Și premierul Florin Cîţu a transmis felicitări pompierilor şi a subliniat “dăruirea şi profesionalismul” acestora în îndeplinirea misiunii de salvatori.
“Astăzi este o zi specială pentru pompierii din România, cărora le dedicăm în fiecare an ziua de 13 septembrie, rămasă în istoria naţională pentru actul eroic al pompierilor militari care, în 1848, au sărit în apărarea revoluţionarilor paşoptişti, în Bătălia din Dealul Spirii. Cei care aleg acum să devină pompieri dau dovadă de acelaşi curaj şi multă empatie în misiunile de stingere a incendiilor, salvare a oamenilor aflaţi în pericol şi înlăturarea consecinţelor unor dezastre. Munca lor impresionează prin dăruirea şi profesionalismul cu care îşi îndeplinesc misiunea de salvatori şi ar trebui să le mulţumim în fiecare zi pentru asta. (…)Suntem mândri de toţi, dragi pompieri! Felicitări şi La mulţi ani!”, a afirmat Florin Cîţu, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvenului.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.