Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Zelenski le cere occidentalilor să ia o decizie rapidă în privinţa avioanelor MIG-29

Occidentalii “să se decidă mai repede” în privinţa trimiterii de avioane de tip MiG-29, aşa cum a propus Polonia. Este apelul preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a ajuta Ucraina să facă faţă invaziei ruse, transmit agențiile internaționale de presă.

“Luaţi cât mai repede o decizie, trimiteţi-ne avioane!”, a cerut el într-o înregistrare video pe canalul său Telegram.

Polonia a propus marţi să trimită toate avioanele de tip MiG-29 pe care le deține la baza aeriană Ramstein din Germania şi să le pună la dispoziţia Statelor Unite. A cerut, totdată, altor state membre ale NATO care deţin aparate de zbor de acest tip să facă acelaşi lucru.

Purtătorului de cuvânt al Pentagonului a transmis, însă, că propunerea nu este viabilă. Asta pentru că o astfel de organizare a acordării de asistenţă militară Ucrainei, confruntată cu invazia rusă,”trezeşte motive semnificative de îngrijorare pentru NATO în întregul său”, arată Agerpres.

Reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a vorbit despre un “scenariu deloc de dorit şi potenţial periculos”.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a insistat, miercuri, că orice decizie referitoare la transferul de avioane MiG-29 către Ucraina trebuie luată în unanimitate de ţările membre ale NATO, potrivit Reuters.

Volodimir Zelenski a afirmat că întreaga comunitate internaţională va fi răspunzătoare pentru o “catastrofă umanitară”, dacă nu acceptă instituirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

În intervenţia sa zilnică televizată, Zelenski a adăugat că nivelul de ameninţare în Ucraina este la maximum la aproape două săptămâni de la invazie, dar că ucrainenii au dovedit că nu vor ceda.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co