Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Zeci de angajaţi şi beneficiari ai Centrului de Recuperare Târgu-Cărbuneşti, pozitivi la SARS-COV-2

Căminele de copii și bătrâni continuă să fie printre cele mai afectate locuri de COVID-19 din țară. 12 angajaţi şi 25 de beneficiari ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare Târgu-Cărbuneşti, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, sunt pozitivi la noul coronavirus, arată conducerea unității.

Confirmările au venit în urma testărilor periodice efectuate conform metodologiei în vigoare.

Toate persoane sunt asimptomatice. Angajaţii au rămas izolaţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie, iar beneficiarii sunt izolaţi în centru pe saloane, sub monitorizarea medicului de familie şi a medicului centrului.

De asemenea, s-a procedat la dezinfecţia prin nebulizare a spaţiilor din centru.

Minodora Sucea, purtător de cuvânt DGASPC Gorj
“Încă de la începutul pandemiei, la nivelul DGASPC Gorj s-au luat măsurile necesare, achiziţionându-se, în cantităţi suficiente, materiale de protecţie (măşti, mănuşi, dezinfectanţi, halate, botoşei, combinezoane etc.)În prezent, având în vedere modalitatea de transmitere intracomunitară, se fac eforturi deosebite în gestionarea situaţiei a 1.016 angajaţi şi peste 1.000 de beneficiari, pentru fiecare angajat, la fiecare intrare în tură, se face triajul epidemiologic, iar pentru beneficiari, dimineaţa şi seara, sau de câte ori este necesar, se face triajul epidemiologic”.

De la izbucnirea epidemiei, în Gorj au fost identificate 3.042 de persoane cu SARS-COV-2, dintre care 45 în ultimele 24 de ore.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co