Vot electronic pentru alegerea preşedintelui USR PLUS. 49.000 de membri electori
A fost repornit, joi, sistemul de vot pentru alegerea preşedintelui USR PLUS, după ce procesul a fost întrerupt în cursul zilei de miercuri din cauza unei erori tehnice, potrivit Secretariatului General al formațiunii. Astfel, perioada de vot se prelungește cu 24 de ore, până la 23 septembrie. Este prima dată în România când se face acest exerciţiu democratic la o asemenea dimensiune şi când aproape 49.000 de membri USR PLUS au posibilitatea sa-ți manifeste opțiunea de vot electronic.
“USR PLUS este rezultatul reunirii recente a două partide, care aveau baze de date, proceduri şi criterii de menţinere/ieşire din sistem diferite. Autonomia filialelor, care este principiu de bază al nostru, a funcţionat şi acum şi a fost avut în vedere, în procesul de reunire a bazelor de date. Filialele foste USR şi foste PLUS au lucrat împreună pentru verificarea reciprocă a bazelor de date şi actualizarea lor prin intermediul contestaţiilor sau al acordurilor directe. Acolo unde nu s-au înţeles a arbitrat o Comisie Tehnică centrală organizată paritar şi, în unele cazuri, Biroul Naţional. În acest proces au apărut inerente erori de operare”.
Reprezentanții USR PLUS mai menţionează că, prin protocolul de fuziune adoptat de Congres, s-a decis ca registrul electoral să conţine doar membrii cu cotizaţia la zi existenţi la acel moment.
“Această decizie politică a fost menită să ofere garanţia unui comportament colegial între cele două organizaţii. Însă durata lungă a procesului legal de acceptare a fuziunii şi schimbările survenite inevitabil au dus la cereri de excepţii din partea filialelor, cereri care au fost acceptate unanim de fiecare dată de Birourile Naţionale Reunite. Exemple de cereri: membri care demisionau sau se transferau trebuiau scoşi din registru. Nu toate filialele au făcut acest lucru, unele au lăsat registrul aşa cum era la acel moment, altele au făcut contestaţii individuale, om cu om, altele au dialogat şi au agreat un registru al filialei. Dintre cele care au propus acorduri şi le-au fost aprobate, unele nu le-au operat ulterior şi în baza de date naţională. Cu ocazia lansării acestui vot s-a reverificat lista acordurilor transmise către comisia tehnica şi au fost implementate în registru, urmare a deciziei unanime a BN, toate care au fost transmise la nivelul lunii iunie, conform acordului de fuziune şi regulamentului”.
În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Votul se desfăşoară așadar online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi. Asta dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.