Stiri

Va ninge şi va ploua în toată ţara. Cod galben de vreme rea în 24 de județe

Iarna își intra în drepturi în România! Precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, din noaptea de luni spre marţi. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, iar îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va viscoli ninsoarea.

De altfel, meteorologii au emis un Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în 24 de judeţe, care va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabilă până miercuri seara.Astfel, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană.

Totodată, de luni, ora 22.00, își va face simțită prezența, până miercuri, la ora 18.00, o o informare de precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi polei în toate regiunile ţării.

Aria ploilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile şi se vor acumula cantităţi ce vor depăşi 15-20 litri/mp, iar în jumătatea de sud-est, de 30-40 litri/mp.

În zonele de deal şi de munte şi local în centrul, nordul şi nord-estul ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania şi Moldova.

Vântul se va intensifica în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest şi temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45-55 km/h.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co