USR cere introducerea certificatului verde pentru toţi angajaţii, de la stat și privat
Conducerea USR va cere în Legislativ aplicarea certificatului verde pentru toţi angajaţii, indiferent că lucrează în sistemul public sau cel privat, precum şi suportarea testării periodice de către salariat, după o perioadă tranzitorie de 60 de zile. Aceste amendamente vor fi despuse de oficialii USR la Camera Deputaţilor.
Comunicat USR
“În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”.
Adoptarea Legii certificatului verde este o “urgenţă naţională”, consideră reprezentanții USR.
Comunicat USR
“Limitarea numărului de persoane care au acces într-un spaţiu închis reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de scădere a riscului de infectare cu o boală contagioasă cu transmitere respiratorie.(…) Astfel, la o densitate egală a numărului de persoane (raportat la suprafaţa sau volumul spaţiului respectiv), riscul de infectare va fi semnificativ mai redus în cazul unui grup de persoane vaccinate faţă de un grup de persoane nevaccinate”.
Referitor la acest capitol, ministrul interimar al Sănătăţii spune că, în comisiile parlamentare de specialitate, vor trebui găsite soluţiile astfel încât măsura referitoare la obligativitatea certificatului verde pentru angajaţii de la stat şi de la privat să îşi atingă scopul principal, gândit la nivel european, adică de a facilita libera circulaţie a persoanei, precum şi combaterea pandemiei de COVID-19.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.