Unul dintre cele mai moderne sisteme e-ticketing din România, testat la Galați
Municipiul Galaţi va avea, până la sfârșitul anului, unul dintre cele mai moderne sisteme e-ticketing din România!
A fost lansat oficial proiectul și au fost testate o serie de echipamente, pentru ca lumea să își facă o imagine despre cum va funcționa noul sistem de taxare în transportul public din orașul de pe malul Dunării.
Noul sistem va schimba substanțial modalitatea de taxare. Se va trece de la validarea sau compostarea unui bilet la fiecare urcare într-un mijloc de transport la valabilitatea timp de de o oră, pe orice mijloc de transport, de pe orice traseu, a biletului odată validat sau compostat.
Sistemul va include bilete cu coduri de bare, care vor putea fi furnizate pe hârtie sau pe un telefon mobil. Toate titlurile de călătorie vor trebui validate la urcarea în mijlocul de transport.
O altă facilitate introdusă prin noul sistem este că va permite informarea pasagerilor din staţii cu privire la timpul pe care îl au de așteptat până la sosirea în stație a unui autobuz sau tramvai de pe un anumit traseu.
Sistemul instalat la Galați este unul foarte performant, similar cu cel din București și Brașov, dar și cu cele din alte mari orașe din Italia, precum Milano, Torino și Florența.
Municipalitatea își dorește să asigure, astfel, un serviciu eficient de transport public de călători, în vederea reducerii numărului de deplasări cu autoturismele personale și, implicit, reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Valoarea totală a proiectului este de peste 26 milioane de lei, iar mare parte reprezintă contribuţia Uniunii Europene.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.