Unde în Capitală va fi construit primul observator astronomic privat din România
În București, în următoarele cateva luni va fi construit primul observator astronomic privat din România. Acesta va purta numele astronautului român Dumitru Prunariu şi va fi dotat cu tehnologii de ultimă generaţie. Investiţia este estimată la circa 1 milion de euro, transmite Mediafax.
Observatorul va fi construit pe platforma centrului de relaxare Therme din București și va fi dotat cu aparatură destinată specialiştilor, precum şi cu telescoape destinate astronomilor amatori şi un planetariu digital de ultimă generaţie. Observatorul se va adresa atât specialiştilor din domeniu, universităţilor care doresc să facă cercetare şi observaţii cu caracter ştiinţific, cât şi astronomilor amatori şi, nu în ultimul rând, copiilor, elevilor şi studenţilor.
Observatorul va fi constituit dintr-o clădire principală, care va cuprinde un planetariu cu o cupolă cu diametru de 5 metri, cu o capacitate de 20-30 de spectatori, o cupolă cu diametru de 4 metri, care va găzdui un telescop de tip Ritchey Chretien cu o deschidere de 500 mm (similar cu renumitul telescop Hubble), destinat specialiştilor, un spaţiu expoziţional şi un astroboutique, de unde se vor putea achiziţiona suveniruri şi produse astrofoto.
În imediata vecinătate a clădirii principale, se vor construi patru cupole cu un diametru de 2,5-3 metri, în care vor fi amplasate patru instrumente destinate pasionaţilor de astronomie: o lunetă cu o apertură de 180-200 de mm, destinată studiului planetelor, precum şi a galaxiilor, nebuloaselor şi altor obiecte cereşti îndepărtate, un telescop catadioptric (Cassegrain) cu o apertură de 400 de mm, potrivit pentru observaţii „deep sky” (observaţii ale obiectelor cereşti îndepărtate), şi o lunetă solară cu ajutorul căruia va putea fi observat soarele şi, nu în ultimul rând, un telescop newtonian cu apertură de 400 de mm.
Toate aceste echipamente sunt însoţite de accesorii profesionale şi semiprofesionale, oculare, filtre, camere extrem de performante, specializate pentru observarea astrelor, filtre pentru observarea şi studiului soarelui, focusere şi alte accesorii obligatorii în ştiinţa astronomiei.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.