Un nou sistem de monitorizare al traficului

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect privind finanţarea cu peste 103 milioane de lei a unui sistem de monitorizare şi informare asupra traficului şi a condiţiilor de circulaţie de pe autostrăzile A1, A2, A3 şi DN1, Bucureşti – Ploieşti, care include şi camere video.
„Fiecare autostradă va avea un sistem propriu, al cărui nod central de comunicaţii va fi conectat la Centrul de Monitorizare şi Informare de la DRDP Bucureşti. Se asigură astfel controlul şi comanda celor trei sectoare de autostradă dintr-un centru unic, dar rămâne şi disponibilitatea unei redistribuiri ulterioare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Centrul de Monitorizare şi Informare va trebui refăcut astfel încât să integreze noile echipamente şi să corespundă actualelor cerinţe, precizează Ministerul Transporturilor.
Acesta propune aprobarea finanţării proiectului, în valoare de peste 100.000.000 lei cu TVA, din programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
În cadrul programului de construcţii de noi autostrăzi/drumuri naţionale şi de reabilitare a celor existente, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere implementează Sistemele Inteligente de Transport, ca opţiune de creştere a siguranţei şi limitării impactului asupra mediului privind procesul de transport rutier, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.