Stiri

Un asteroid gigant, mai mare decât Burj Khalifa, a trecut pe lângă Terra

Planeta Pământ a scăpat! Un asteroid gigant a trecut pe lângă Terra, iar apocaliptul impact invocat de unii nu a avut loc. Însuși Nostradamus ar fi prezis pentru 2022 un foc din cer, care va lăsa în urma multe decese, dar lucrurile sunt confuze în acest sens.

Numit 7482, asteroidul măsoară 1.052 metri lungime şi o lăţime de peste un kilometru. Este practic mai mare decât Burj Khalifa din Dubai, cea mai înaltă clădire din lume care are 830 de metri înălţime.

Din fericire, nu a reprezintat niciun moment o ameninţare pentru Pământ, transmit specialiștii. Nu e existat, așadar, niciun pericol de coliziune cu Terra. Asteroidul s-a apropiat cel mai mult de planeta noastră la o distanţă de peste cinci ori faţă de cea dintre Pământ şi Lună.

Cel care a descoperit asteroidul este un astronom australian. Robert McNaught l-a identificat pe 9 august 1994 și a fost studiat timp de decenii de experţi.

De altfel, specialiștii de la NASA au transmis foarte clar că asteroidul nu este un pericol pentru omenire!

“Staţi liniştiţi, 1994 PC1 va trece în siguranţă pe lângă planeta noastră la 1,2 milioane de mile (1,93 milioane de kilometri) distanţă, marţi, 18 ianuarie”, este mesajul postat în urma cu câteva zile pe Twitter de NASA Asteroid Watch.

Iar calculele cercetătorilor aerospațiali americani s-au dovedit corecte!

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co