Stiri

Turcan: Programul “Şcoală după şcoală” îi ajută pe copiii din mediile vulnerabile

Programul “Şcoală după şcoală” vine în sprijinul elevilor din mediile vulnerabile şi ajută la recuperarea decalajelor create celor care nu au putut participa la cursurile online, este de părere Raluca Turcan, ministru al Muncii și prim-vicepreşedintele PNL.

“Proiectul Şcoală după Şcoală, pentru care m-am luptat în Parlament ani de zile, este acum principalul suport pentru calitatea în educaţie şi pentru recuperarea decalajelor prin măsuri remediale. Guvernul a adoptat OUG 6/2021 prin care toţi elevii, până în clasa a VIII-a inclusiv, vor putea beneficia de acest program, dacă sunt în risc de abandon şcolar sau dacă nu au putut participa la cursurile online”, a spus Turcan.

Raluca Turcan subliniază că programul este finanţat prin Programul operaţional Capital uman 2014-2020.

“Ajutorul va consta în acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei pentru semestrul al II-lea al anului şcolar curent. Bugetul total pentru acest program este de 30 de milioane de euro şi va fi finanţat prin Programul operaţional Capital uman 2014-2020. Ne propunem să ajutăm astfel cât mai mulţi elevi care au avut dificultăţi în procesul de învăţare, pe parcursul ultimului an, să ajungă la acelaşi nivel cu cei care au participat la cursurile online. Mai mult, Programul Şcoală după Şcoală îi va ajuta pe copiii din mediile vulnerabile să rămână la şcoală şi să poată beneficia ulterior de o pregătire care să le ofere şansa încadrării pe piaţa muncii”, a mai spus Raluca Turcan.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co