Trei cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2, în ultimele ore, în Timiș
Valul 4 al epidemiei se manifesta din ce în ce mai intens în România, iar personalul sanitar este direct vizat. Trei cadre medicale au fost testate pozitiv la noul coronavirus în Timișoara, din cele 79 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore în județ, anunță Direcţia de Sănătate Publică Timiş. Sunt internați acum în unitățile suport peste 100 de bolnavi, iar 24 au nevoie de îngrijiri speciale la Terapie Intensivă.
Astfel, incidența în județ a crescut la 0,63 la mie, iar în Timişoara, la 0,68 la mie.
La nivel național, autoritățile au anunțat 1.313 cazuri noi de SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore, la peste 45.800 de teste realizate.
Capitala a raportat cele mai multe noi infectări – 221, urmată de judeţele Cluj – 70, Constanţa – 58, Satu Mare – 57. Cea mai mare incidenţă la mia de locuitori este în Ilfov – 1 şi în București – 0,78.
Alți 31 de compatrioți, 15 bărbaţi şi 16 femei, cu vârstă de peste 40 de ani, au fost răpuși de virus, iar unul dintre pacientii decedați nu avea alte probleme de sănătate. La ATI, în stare gravă, mai sunt 291 de bolnavi dintre cei peste 2.300 spitalizați în unitățile COVID-19.
La nivel mondial, 217 milioane de persoane au contractat până acum, oficial, virusul, iar 4,51 milioane de oameni și-au pierdut viața din aceastp cauză.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunţat, marţi, că a fost atinsă ţinta vaccinării anti-COVID a cel puţin 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene, obiectiv stabilit la începutul acestui an.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.