Stiri

Tragedie de proporții pe Dunăre! Navă cu turişti scufundată la Budapesta

Lacrimi și durere la Budapesta! O navă de agrement, cu zeci de turişti la bord, s-a scufundat miercuri noapte în Dunăre. Cel puţin şapte persoane au decedat, iar mai multe erau încă dispărute, iar eforturile de salvare au continuat ore bune după producerea tragediei.

 

Nava a fost ancorată în apropierea clădirii Parlamentului ungar şi a fost lovită de un alt vas de agrement, apoi a fost scufundată în fluviu din cauza unor curenţi puternici în urma unei furtuni care s-a produs la Budapesta.

 

Vasul transporta 34 de persoane, inclusiv echipajul, majoritatea turişti din Asia, transmite presa maghiară. Poliţia şi serviciile de urgenţă nu au reuşit să verifice numărul morţilor şi răniţilor.

 

Mai multe persoane au fost transportate la spital, potrivit oficialilor locali. Dunărea a inundat zona, s-au produs curenţi puternici, iar în Budapesta a plouat abundent, ceea ce a îngreunat eforturile de salvare.

 

Mass-media din Ungaria anunţă că ar putea exista mai multe victime în urma accidentului.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co