Stiri

Taxi gratuit în București pentru persoanele cu dizabilități

ABILITAXI. Așa se numește serviciul de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități.

Astfel, Abilitaxi oferă transport gratuit, cu mașini special adaptate, persoanelor cu dizabilități care folosesc scaune rulante pe raza municipiului București, pentru a facilita deplasarea acestora. 

De acest serviciu poate beneficia orice persoană care deține un certificat de handicap emis de un Consiliu Local de sector și care nu are alte venituri în afara indemnizației de handicap, a bugetului complementar și a stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap.

De asemenea, pentru a beneficia de un astfel de transport gratuit, persoanele trebuie să nu fie instituționalizate într-un centru rezidențial public.

Aici am întâlnit-o pe Ana Maria, fata pe care cei de la Abilitaxi au ajutat-o în această dimineață să ajungă la destinația dorită, într-un mod mult mai ușor decât de obicei.

Accesul la Abilitaxi se va realiza pentru beneficiari prin apelarea unui număr de telefon, de luni până vineri, între 9.00 și 17.00, pentru a intra în legătură cu un dispecer. Acesta va face o programare în funcție de necesitatea beneficiarului, disponibilitatea mașinilor și optimizarea rutelor acestora.

Conform Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, la sfârșitul anului 2017, numai în București erau 62.957 de persoane cu dizabilități.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co