Tată şi fiu, reţinuţi pentru contrabandă
Poliţişti bucureşteni au depistat în trafic 2 bărbaţi, de 55 şi 31 de ani, tată şi fiu, care cu ajutorul unei autoutilitare transportau o mare cantitate de ţigarete de contrabandă, peste 197.000 de ţigarete.
Autoutilitara prezenta anumite modificări interioare, prin crearea unor compartimente ascunse, compartimente în care au şi fost depistate ţigaretele.
De asemenea, asupra unuia dintre bărbaţi a fost identificată şi ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 4.000 lei.
În continuarea documentării cauzei, în această dimineaţă, poliţiştii implicaţi în soluţionarea dosarului, în baza autorizaţiei emisă de instanţă au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare într-o locaţie situată pe raza sectorului 5.
Pe parcursul acestei activităţi, astăzi, au fost identificate şi ridicate peste 1.000.000 de ţigarete de contrabandă. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este estimat la 720.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă și deţinere în afara antrepozitului fiscal a cantităţii de mai mult de 10.000 de ţigarete, urmând ca cei doi bărbaţi să fie prezentaţi magistraţilor.
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




