Stiri

Tânăr vasluian decedat la 48 de ore după rapelul cu vaccin anti-COVID

Atenție când vă impunizați împotriva noului coronavirus! Cereți sfatul unui medic de specialitate, dacă aveți și alte probleme de sănătate. Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a făcut cea de-a doua doză de vaccin Pfizer, informează autoritățile locale.

Bărbatul suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă. Potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău și starea sa s-a degradat ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă, relatează Agerpres

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat, marţi, verificări în acest caz. cazul acestui tânărului în vârstă de 35 de ani care a decedat la mai puţin de 48 de ore de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19.

Oficialii DSP Vaslui spun că, în mod curent, orice efect imediat al vaccinului este raportat, dar de această dată nu s-a aplicat această procedură, pentru că decesul pacientului a survenit la aproximativ 48 de ore de la imunizare.

Tânărul vasluian fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co