Superkombat alături de ,,Credință și Luptă”

După piața americană, promoția Superkombat a intrat, oficial, și pe cea din China. Promoţia lansată în 2011, în România, de Eduard Irimia, a semnat un acord de colaborare cu promoţia chineză Faith Fight. Iar prima gală oficială organizată în colaborare s-a disputat la Shenzen, una dintre metropolele Chinei.
S-a ajuns la un numitor comun după ce oficialii Faith Fight şi Superkombat au mai lucrat împreună la două evenimente desfășurate tot în orașul chinez. Oficialii de pe continentul galben se bucură de relația cu un brand puternic în Europa iar odată cu parafarea acestei înțelegeri, chinezii își doresc ca kickboxul să crească la ei în țară. Promotorul Edi Irimia este convins că saltul calitativ va fi însemnat pentru noii parteneri: ,, Cu siguranţă, o să vedeţi aici luptători de mare valoare la nivel mondial de fiecare dată, iar sportivii din China vor beneficia de tot suportul nostru. E un pas important în evoluţia noastră la nivel mondial, continuăm această expansiune”, a declarat preşedintele Superkombat. De asemenea, oficialii Faith Fight vor veni la mijlocul lunii viitoare la Bucureşti pentru a afla cât mai multe despre kickboxul din Europa, dar şi despre modul în care Superkombat a crescut în ultimii ani la nivel internaţional.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.