Sugestie de Rusalii: Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta
Nu v-ați hotărât unde să mergeți de Rusalii? O atracție este Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta din Capitală, deschis în mod excepţional, în această zi, între orele 10,00 – 13,00 şi 14,00 – 17,00.
Vizitatorii nu au nevoie de rezervări prealabile, iar biletele pot fi cumpărate direct la intrare, potrivit unei postări pe pagina de Facebook Familia Regală a României.
Expoziţia va mai putea fi vizitată între 10 iulie – 5 septembrie, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 – 13,00 şi 14,00 – 17,00.
Vizitarea Palatului Elisabeta se face într-un tur ghidat, condus de voluntari ai Asociaţiei Casa Majestăţii Sale.
Vizitatorii au acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I şi Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestăţii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură şi Sufrageria Mare.
Sunt expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecţia de costume populare a Reginei Elena, decoraţii şi ordine regale, Colecţia Regală de Artă Contemporană, portretele regilor şi reginelor României din toate generaţiile, precum şi masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.
Poate fi vizitată, de asemenea, grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party şi unde se află “Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de stat care au vizitat palatul din anul 2001 încoace.
Din 10 Mai, la intrarea în palat este deschis un magazin de suveniruri.
Expoziţia, care este un proiect al Asociaţiei Casa Majestăţii Sale, are un caracter permanent şi funcţionează periodic în lunile aprilie – noiembrie în fiecare an.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.