Stiri

Stadiul lucrărilor de la Gara Otopeni: Linia de tren, un vis frumos pentru EURO 2020

Stadiul lucrărilor de la Gara Otopeni nu arată tocmai încurajator.

Oficialii spun, totuși, că au speranțe ca gara de la Aeroportul Otopeni să fie gata până pe 15 mai, termen pe care l-a precizat în trecut și ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode.

În același timp, specialiștii cred că ar fi o surpriză și dacă această gară ar fi gata până la sfârșitul anului 2020.

Încă se muncește la zona „Sosiri” de la Aeroportul din Otopeni, iar linia de cale ferată urmează să se construiască peste DN1.

România trebuie să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat pentru organizarea, la Bucureşti, a unor meciuri în cadrul Euro 2020 și anume: linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni, reabilitarea Rotondei şi a Corpurilor A şi B ale Aeroportului Băneasa și construcția celor 4 stadioane din Capitală.

Patru partide de la Euro 2020 vor fi organizate la București: trei din grupa C și o optime de finală. Deocamdată singurul meci care se va desfășura cu siguranță în Capitala României este Ucraina – Austria. România are șanse să joace pe teren propriu în cadrul competiției continentale, dacă va reuși să treacă de Islanda și apoi de Bulgaria sau Ungaria în barajul pentru Euro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co