Speranță pentru românii cu probleme medicale grave care au nevoie de ajutor

Doctorul Valentin Dingă a supravieţuit miraculos unei leucemii agresive şi a realizat că misiunea sa pe pământ este acum, mai mult ca oricând, să salveze cât mai multe vieţi. Așa a pus bazele unei asociații prin care să poată ajuta cât mai mulți semeni, atât cu trasporturi medicale aeriene la centre de tratament din străinătate, cât și prin repatrieri medicale ale românilor din afara țării. Single-ul “Speranta” lansat de trupa “Frații Jdieri” dă și numele primului proiect al asociației, dedicat pacienților cu afecțiuni onco-hematologice.
Prezent la eveniment, prof.dr. Ioan Gherghina, cunoscut drept “îngerul păzitor al copiilor”, a evidenţiat rolul pe care s-a angajat să îl joace asociaţia în contextul în care în România există o discrepanţă uriaşă între mediul urban şi cel rural în privinţa asistenţei medicale primare.
La rândul său, Petre Răcănel, preşedintele Federației Societatea Civilă Românească, a precizat că astfel de acțiuni sunt mai mult decât binevenite, în condițiile în care tot mai mulţi români au probleme medicale mari şi nu au un sprijin real în aces sens.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.