Specialiștii recomandă purtarea măştii la reuniunile familiale de Crăciun
Reprezentanții Organizaţiei Mondială a Sănătăţii nu sunt, deocamdată, prea optimiști. Ei avertizează că există riscul unui al treilea val al pandemiei de COVID-19, la începutul anului 2021. În acest context, ei recomandă purtarea măştilor la reuniunile de familie de Crăciun şi la sărbătorile de sfârşit de an în Europa.
Comunicat OMS
“Reuniunile ar trebui să aibă loc în aer liber, dacă este posibil, iar participanţii ar trebui să poarte măşti şi să menţină distanţa fizică. În spaţiile interioare, limitarea numărului de persoane şi asigurarea unei bune ventilaţii pentru a reduce riscul de expunere sunt esenţiale”.
Oficialii OMS-Europa au mai subliniat că întrunirile în spaţiile interioare pot fi deosebit de periculoase, avînd în vedere că se reunesc grupuri de oameni din diferite gospodării şi vârste diferite care poate nu au adoptat aceleaşi măsuri de prevenţie.
Comunicat OMS-Europa
“Poate părea incomod să porţi măşti şi să păstrezi distanţa fizică cu prietenii şi familia, însă acest lucru contribuie semnificativ la siguranţa şi sănătatea fiecăruia”.
Pentru sărbătorile şi procesiunile religioase şi târgurile de Crăciun, specialiștii în sănătate propun reducerea sau amânarea lor în ţările cu transmitere comunitară largă și limitarea folosirii transportului în comun.
Serviciile religioase ar trebui să aibă loc în aer liber, ori de câte ori este posibil, sau să fie limitate ca mărime şi durată, cu distanţare fizică, ventilaţie, măsuri de igienă şi purtarea măştilor. Asta, indiferent de situaţia epidemică din zona în cauză, completează reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.