Stiri

Se scumpește călătoria cu metroul

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a precizat că prețul călătoriei cu metroul se va mări, ca urmare a creșterilor de salarii care vor fi acordate angajaților Metrorex.

Tarifele călătorilor cu metroul au fost majorate cu până la 33%, în urmă cu trei ani.

Ministrul demisionar admite totuşi că Metrorex ar putea obţine venituri noi din închirierea spaţiilor comerciale.

Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială de 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.

Sindicatul Liber Metrou a declanşat, luna trecută, o grevă de avertisment și a ameninţat ulterior că va fi declanşată şi o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Iniţial însă, sindicaliștii au solicitat majorări salariale de peste 40%, iar negocierile au continuat pentru o creştere de 20%.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co