Stiri

Se-ngroașă gluma! Focarul de coronavirus “închide” mai multe orașe din China

Noul coronavirus care a apărut în China și s-a propagat cu repeziciune în mai multe state asiatice, dar și peste Ocean, în SUA, au determinat autoritățile de la Beijing să ia măsuri extreme.

Astfel, două oraşe situate la epicentrul focarului care a provocat decesul a 25 de persoane şi a infectat aproape 600, au fost închise.

Tulpina virusului necunoscută anterior ar fi apărut la sfârşitul anului trecut într-o piaţă din oraşul Wuhan, situat în centrul Chinei, unde se comercializau vieţuitoare sălbatice.

Cea mai mare parte din transportul din Wuhan, un oraş cu 11 milioane de locuitori, a fost suspendat joi dimineaţă, iar oamenilor li s-a spus să nu plece. Măsuri similare au fost luate, la câteva ore distanță, în oraşul învecinat Huanggang, care numără aproximativ 6 milioane de locuitori.

De asemenea, sălile de divertisment au fost închise, iar locuitorilor li s-a cerut să nu părăsească oraşul decât în situaţii speciale.

Painca s-a instalat în rândul oamenilor, care au luat cu asalt unitățile medicale pentru a face analize, dar au căutat să se și aprovizioneze, astfel că multe rafturi ale magazinelor au fost golite şi s-au format cozi la benzinării.

Autorităţile sanitare internaționale se tem că viteza de transmitere se va accelera în contextul în care sute de milioane de chinezi călătoresc în această perioadă în alte oraşe şi peste hotare cu ocazia Anului Nou chinezesc, ce începe sâmbătă.

Pe baza datelor actuale, perioada de incubaţie a noului virusu poate fi de două săptămâni, iar simptomele sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dificultate în respiraţie.

Epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever, din 2002-2003, a provocat decesul a aproape 800 de persoane.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co