Stiri

Se ingroașă gluma! Theresa May riscă să fie demisă!

Premierul Theresa May ar putea fi demisă în cazul în care Acordul Brexit pe care l-a negociat cu Uniunea Europeană va fi respins din nou. Acest lucru a fost afirmat de doi membri de rang înalt din Partidul Conservator.

“Dacă votul va decurge într-un mod care va însemna că politica faţă de care a rămas ataşată în ultimii doi ani şi ceva este anulată de Parlament, cred că va fi foarte dificil ca premierul să mai rămână în funcţie”, a declarat fostul ministru al Educaţiei Nicky Morgan, potrivit BBC.

Și Dominic Raab, fost ministru pentru Brexit, a evocat aceeaşi idee.

“Theresa May a spus că va demisiona. Aş vrea să aibă ocazia de a face acest lucru după alegerea sa”, a spus Dominic Raab, citat de presa din Regat.

Marea Britanie riscă să rămână în Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, a afirmat recent premierul Theresa May.

În același timp, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier a spus că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor. Asta pentru că nu mai este timp suficient să fie ratificat documentul de către ţările şi instituţiile europene.

Decizia amânării ieşirii Marii Britanii din UE poate fi luată de Consiliul European.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co