Schimbări majore în Rusia. Mihail Mişustin este noul premier desemnat
Mihail Mişustin, directorul Fiscului și relativ necunoscut marelui public din Rusia, a fost desemnat de preşedintele Vladimir Putin pentru funcţia de premier. El s-a angajat joi pentru “schimbări reale în mai bine” pentru ruşi.
Mihail Mişustin, noul premier desemnat al Rusiei (sursa: agerpres.ro)
“După cum a subliniat preşedintele de mai multe ori, oamenii trebuie să resimtă de acum schimbări reale în mai bine, însă acest lucru nu se întâmplă deocamdată. (…) Trebuie stimulată creşterea investiţiilor, recâştigarea încrederii pierdute între autorităţi şi întreprinderi”.
Numirea lui Mihail Mişustin survine după anunţul-surpriză, de marți – de la Moscova, privind demisia premierului Dmitri Medvedev, imediat după discursul preşedintelui rus Vladimir Putin, în care au fost anunţate o serie de importante reforme constituţionale.
Confirmarea lui Mihail Mişustin este asigurată, în condiţiile în care Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, este dominată de forţe politice favorabile lui Vladimir Putin.
Mişustin nu a oferit niciun indiciu în ceea ce priveşte componenţa guvernului său.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



