Șase cadre medicale, infectate cu SARS-COV-2 la Spitalul Județean Tg. Jiu
Tot mai multe unități sanitare din țară devin focare de coronavirus. Şase cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu sunt infectate cu COVID-19.
Daiana Militaru, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică Gorj
“Printre ultimele cazuri înregistrate pe raza judeţului Gorj sunt şi şase cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, dintre care doi medici şi patru asistenţi medicali. În momentul de faţă, anchetele epidemiologice sunt în desfăşurare”.
Este vorba despre două asistente de la Secţia Ginecologie, un medic de la ORL, un medic de la Oftalmologie şi doi asistenţi medicali, soţ şi soţie, de la Secţia Radiologie.
În judeţul Gorj, sunt 603 persoane infectate cu COVID-19.
Nemulțumiti de condițiile în care muncesc și de nenumăratele ore suplimentare, zeci de cadre medicale au ieșit, miercuri, în fața Guvernului, în centrul Bucureștiului, îmbrăcate în combinezoane de protecție.
Ministrul Sănătăţii s-a referit, la rândul său, la focarele de infectare cu noul coronavirus din unităţile medicale și a făcut apel la personal să fie precaut şi să evalueze zilnic situaţia. Nelu Tătaru a precizat, totodată, că România trece printr-un moment dificil ca urmare a înmulţirii cazurilor.
Nelu Tătaru a efectuat, miercuri, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu conducerea unităţii şi cu reprezentanţii cadrelor medicale.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



