Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Sărbătorim astăzi schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

Credincioșii creștini sărbătoresc astăzi Schimbarea la faţă a lui Iisus Hristos, care datează de la începutul secolului al IV-lea. Atunci Sfânta Împărateasa Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor.

Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune “Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”, în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada. Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era “ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că “erau ca zăpada” ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci “zăpada” nu a fost topită de “soarele” din El.

Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Fata s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Potrivit tradiției populare, în această zi este bine ca oamenii să nu se certe sau să fie certați de cineva. Există convingerea că aceştia se vor certa tot restul anului. De asemenea, fetele nu trebuie să se pieptene astăzi. Se crede că dacă vor face acest lucru nu le va mai creşte părul.

Tot în credinţa populară se spune că femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co