Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Salmonella în produse de ciocolată în state din UE

Zeci de cazuri de infecţie cu salmonella care au legătură cu consumul de produse de ciocolată au fost raportate, în ultimele zile, în cel puţin nouă state europene, informează Reuters. Reprezentanții Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, împreună cu cei ai Autorității Europeane pentru Siguranţa Alimentară, investighează această situație gravă.

Ca o măsură preventivă, producătorul italian de dulciuri Ferrero a retras, luni, de la comercializare ouăle de ciocolată Kinder Surprise în Marea Britanie şi Irlanda. Miercuri, oficialii Ferrero au revenit şi a spus că niciun produs marca Kinder comercializat pe piaţă nu a ieşit pozitiv atunci când a fost testat pentru salmonella.

Au fost semnalate, pe 5 aprilie, 134 de cazuri de infecţie cu salmonella, în principal în rândul copiilor cu vârsta de până la 10 ani, dar nu a fost menționat numele niciunei companii.

Comunicat Centrului European pentru Controlul Bolilor

“Această epidemie se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii spitalizaţi, unii cu simptome severe”.

Conform datelor oficiale, Marea Britanie are cele mai multe de cazuri de infecţie cu salmonella, 63. Alte state cu cazuri confirmate sau probabile sunt: Franţa, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Suedia şi Norvegia.

Specialiștii UE au precizat că retrageri de produse de la raft au fost lansate în mai multe ţări, inclusiv Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg şi Marea Britanie.

Toxiinfecţiile alimentare provocate de salmonella se manifestă prin tulburări gastrointestinale însoţite deseori de febră în primele 48 de ore de la consum.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co