Stiri

Rovana Plumb va ocupa funcţia de comisar UE pe transporturi

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va ocupa funcţia de comisar UE pe transporturi.

Ursula von der Leyen a anunţat componenţa Colegiului comisarilor europeni, iar Consiliul UE a aprobat lista.

Noul colegiu va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Vicepreşedinţii sunt responsabili pentru priorităţile majore cuprinse în orientările politice. Rolul acestora este de a orienta activitatea noastră în ceea ce priveşte ambiţiile emblematice.

Comisarii se află în centrul structurii noului colegiu. Ei vor gestiona expertiza furnizată de direcţiile generale.

Comisarii europeni nominalizaţi de Ursula von de Leyen urmează să fie audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European în perioada 30 septembrie – 8 octombrie.

Propunerile Guvernului României pentru funcţia de comisar european sunt europarlamentarii PSD Rovana Plumb şi Dan Nica.

Rovana Plumb este deputat în Parlamentul European (vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor) şi a ocupat, la nivel naţional, posturile de ministru al mediului şi schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educaţiei şi ministru al transporturilor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co