Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Românii cu venituri modeste au undă verde să meargă la mare!

Programul „Litoralul pentru toţi”, ediția 2018, a demarat, astfel că, începând din 14 mai,  turiştii pot beneficia de cazare la mare plătind doar între 159 şi 605 lei pentru o săptămână de cazare, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Programul se derulează timp de o lună, respectiv în perioada 14 mai – 14 iunie 2018.

Potrivit FPTR, aproximativ 15.000 de turişti sunt aşteptaţi pe Litoral să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse în perioada menționată.

„Acesta este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat”, au arătat reprezentanţii Federației.

Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei pentru localurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele, fără mic dejun şi 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun şi 425 lei cu mic dejun inclus, 485 lei la patru stele şi 605 lei la cinci stele, ambele preţuri incluzând masa de dimineaţă.

Pentru sudul Litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele negociate în această ediţie a programului, tot pentru un sejur de şase nopţi / persoană, pornesc de la 159 lei pentru un hotel de o stea, fără mic dejun, 179 de lei la două stele, fără mic dejun, şi 269 de lei cu mic dejun, 199 de lei la trei stele fără masa de dimineaţă şi 329 de lei cu micul dejun inclus, iar la patru şi cinci stele – 379 de lei, respectiv 469 de lei, sumele incluzând şi micul dejun.

Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc mai anunţă că în program sunt înscrise 36 de hoteluri din toate staţiunile de pe Litoral, care pun la dispoziţie un număr de 2.200 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, sau, direct, de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co