România, în finala Eurovision 2022 cu WRS și melodia “Llamame”
WRS, cu melodia “Llamame”, s-a calificat în finala concursului Eurovision, după semifinala de joi noaptea, alături de reprezentanţii altor nouă ţări.
România va intra în finală pe poziţia a doua, după ce show-ul va fi deschis de reprezentanţii Republicii Cehe, We Are Domi, cu melodia “Lights Off” .
În total, 20 de ţări au intrat în finala Eurovision în urma a două semifinale, iar printre cei care și-au câștigat acest drept sunt atât reprezentanții Ucrainei, cotați printre favoriți, cât și cei ai Republicii Moldova. Acestora li s-au alăturat concurenţii ţărilor calificate automat în finală – Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Germania.
Câştigătorul Eurovision va fi ales în urma votului juriilor de specialitate din ţările participante, cumulat cu votul publicului. Ponderile sunt egale. Finala are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Torino, sub sloganul “The sound of beauty”, iar concursul va fi transmis în direct de televiziunea publică, de la ora 22,00.
https://www.youtube.com/watch?v=Ru3y4ivY3lQ
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.