Epidemia de coronavirus lovește cu putere în ultima perioadă și în Franața, iar autoritățile au luat noi măsuri. Barurile din Paris se vor închide de marţi, când se vor aplica restricţii şi restaurantelor şi va fi restrânsă la jumătate activitatea în universităţi, au anunţat oficialii din Hexagon preluați de Agerpres.
Capitala franceză şi trei departamente învecinate au fost declarate în stare de alertă maximă în contextul extinderii noului coronavirus, ca urmare a nivelului ridicat al incidenţei pandemiei şi a presiunii exercitate asupra spitalelor.
Nivelul de alertă maximă a fost decretat din cauza faptului că rata de incidenţă a noului coronavirus în regiunea Paris este de 260 de contagieri la 100.000 de locuitori din 28 septembrie. În aceste condiții, 36 la sută din paturile de la Terapie Intensivă în spitalele din zonă sunt ocupate cu pacienţi bolnavi de COVID-19.
De asemenea, în regiunea Paris există 203 focare de contagiere cu noul coronavirus.
Măsurile anunţate includ închiderea totală a barurilor, în timp ce restaurantele ar putea rămâne deschise cu “îndeplinirea strictă” a noului protocol sanitar.
Universităţile vor restrânge, de asemenea, activitatea cu 50 la sută, deşi autorităţile recunosc că studenţii nu se contagiază în sălile de cursuri, ci prin contacte sociale.
Se închid de asemenea sălile de sport şi piscinele (cu excepţia activităţilor şcolare), se interzic orice activităţi desfăşurate în corturi, iar nunţile se vor limita strict la ceremonia de uniune, fără petrecere ulterioară.
Centrele comerciale îşi vor limita activitatea la un client la o suprafaţă de 400 de metri, pentru a asigura continuitatea activităţii economice.
Guvernul a făcut apel la companii să încurajeze telemunca în rândul angajaţilor în zonele cele mai afectate din Franţa.
În Franța au fost depistate, până acum, peste 619.000 de cazuri de coronavirus și s-au înregistrat peste 32.000 de decese din această cauză.