Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Record de ger în emisfera nordică, -69,6 grade Celsius, anunțat după 28 de ani

Pe 22 decembrie 1991, în Groenlanda s-a înregistrat o temperatură de -69,6 grade Celsius. Acest record de ger în emisfera nordică a fost anunțat miercuri, de Institutul Danez de Meteorologie, la o distanță de 28 de ani de când s-a produs, relatează Agerpres.

Temperatura a fost consemnată de o staţie de măsurare care nu aparţine reţelei obişnuite de staţii meteorologice și a fost confirmată de Organizaţia Meteorologică Mondială.

Recordul a fost înregistrat la o altitudine de 3.105 de metri, în apropierea vârfului topografic al calotei glaciare.

“Au existat multe recorduri de căldură în ultimul deceniu şi este important să recunoaştem extremele”, au declarat experții, care consideră că posibilitatea de a obţine un nou record de frig se diminuează, dar nu se pot totuși pronunța dacă va mai fi  înregistrat vreodată.

Anterior, recordul în emisfera nordică era de -67,8 grade Celsius şi fusese înregistrat în Rusia de două ori, în 1892 şi 1933.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în lume este însă de -89,2 grade Celsius, în Antarctica, la baza rusească Vostok, pe 21 iulie 1983.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co