Stiri

Record absolut al deceselor din cauza COVID-19 în România: 75 în 24 de ore, 726 la ATI

Continuă să moară tot mai mulți români din cauza COVID-19, iar vineri autoritățile au anunțat un record absolut de la izbucnirea epidemiei de coronavirus: 75 de decese în 24 de ore.

Toate aceste persoane care și-au pierdut viața aveau și alte probleme de sănătate. Astfel, bilanțul negru a ajuns în țară la 5.749.

43 bărbaţi şi 32 femei au pierdut lupta cu virusul în ultimele ore. Trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani; trei la categoria 40-49 de ani; opt la cei între 50-59 de ani și restul la persoane de peste 60 de ani.

Sunt – de asemenea – tot mai mulți români care se află în stare gravă, la Terapie Intesivă, 726 dintre cei peste 9.800 cu SARS-COV-2 internați în spitalele de profil.

Este a treia zi când țara noastră depășește pragul de 4,000 de noi infectări, de la o zi la alta, mai exact
4.026 de cazuri noi, la peste 30.300 de teste la nivel naţional.

Numărul românilor contaminați a trecut astfel de 172.500, în timp ce peste 127.076 de persoane au fost declarate vindecate.

Municipiul Bucureşti continuă să fie cap de listă în privința noilor infectări în 24 de ore, cu 592 cazuri, urmat de județele Cluj – 267, Iaşi – 176 și Bacău – 153.

La polul opus, cu cele mai puţine cazuri sunt judeţele: Tulcea – 10, Călăraşi – 16, Mehedinţi – 21 şi Giurgiu – 28.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.828 au fost confirmați cu noul coronavirus, cu 16 mai mulți decât ziua precedentă, iar numarul deceselor a rămas 126.

În lume, sunt 39 milioane de persoane raportate cu SARS-COV-2 și 1,1 milioane de decese asociate acestui virus.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co