Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Reabilitarea centrului istoric al municipiului Deva va începe în aprilie

Vești bune pentru hunedoreni și turiști! Lucrările de reabilitare a centrului vechi din municipiul Deva ar putea începe în luna aprilie, în situaţia în care vor fi obţinute toate avizele necesare.

Autorităţile locale au avut, marţi, o nouă întâlnire cu reprezentanţii constructorului.

Florin Oancea, primarul municipiului Deva (sursa:agerpres.ro)
“Dacă vom obţine în termen toate avizele, lucrările vor începe în luna aprilie în două puncte: zona Minvest-Casina şi zona Parc-Colegiul Naţional Decebal. Dorim astfel ca în vară să nu blocăm activitatea teraselor din zona de mijloc a centrului istoric, pentru a ajuta firmele care au suferit deja din cauza pandemiei de coronavirus. Aici, lucrările se vor desfăşura în toamnă, odată cu scăderea afluxului pietonal”.

Proiectul prevede ca spaţiul cuprins între strada Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu, precum şi Piaţa Unirii, până la strada Lucian Blaga, în zona sediilor Prefecturii Hunedoara şi Primăriei Deva, să fie pavat cu piatră naturală. De asemenea, să aibă amenajate zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru colectarea apelor pluviale şi un sistem de iluminat pietonal.

Totodată, se va instala un sistem de reducere a circulaţiei în zonă, cu piloni telescopici pentru accesul auto, şi un sistem inteligent de parcare.În Piaţa Unirii se va redesena zona verde din scuarul existent.

Proiectul are o valoare de 3,5 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, iar Primăria Deva contribuie cu o cofinanţare de 2%.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co