Razii în Capitală împotriva braconierilor

Razii realizate în weekend în Capitală împotriva braconierilor și vânzătorilor ilegali de păsări cântătoare. Braconierii au fost prinși în câteva piețe din București unde comercializau păsări protejate. Aceste acțiuni au fost realizate alături de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu în cadrul proiectului „Aripi Libere”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Braconierii apelează la numeroase proceduri de capturare a păsărilor. Printre cele mai folosite este metoda bețelor cu clei. Astfel, braconierii ung cu un adeziv puternic câteva crenguțe ale unui copac și pun drept momeală o pasăre de mici dimensiuni închisă într-o cușcă. O altă metodă la care rău făcătorii apelează este folosirea unei cuște-capcană, cu un sistem de închidere a coliviei în momentul în care pasărea intră în ea. Oamenii ar trebui să știe că braconajul păsărilor protejate este interzis în România și se sancționează conform legii în vigoare.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.