RATB, transport între București și Ilfov
Proiectul de hotărâre care face referire la studiul de oportunitate privind delegarea urgentă către RATB a serviciului de transport public de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov a fost aprobat recent de consilierii generali.
Astfel, vestea bună îi vizează pe cei care circulă cu maxi-taxi-ul în condiții care nu sunt tocmai normale.
Conform studiului, 36 de companii private asigură transportul între Capitală şi localităţile din judeţul Ilfov, în baza licenţelor eliberate iniţial pentru perioada 2008-2011 şi prelungite ulterior până în decembrie 2018, dar fără să fi fost încheiate contracte de servicii. Licenţele menţionează, însă, doar capetele de traseu, iar şoferii nu respectă un program de transport.
Pentru cei care sunt obligați să circule zilnic cu maxi-taxi, traseele nu sunt optimizate, orarul de circulaţie este dictat de cerere, întrucât şoferii aşteaptă pasagerii să se îmbarce şi să umple maşina, orele de funcţionare sunt limitate, maşinile sunt mici, vechi, nu sunt întreţinute, nu au aer condiţionat şi încălzire, iar staţiile practic nu există, pentru că şoferii opresc la cererea călătorilor.
Delegarea serviciului se va face, astfel, către RATB pe o perioadă de maximum doi ani, după care urmează, ca din ianuarie 2019, ADITPBI să înceapă procedura de contractare a unui operator intern regional pe o perioadă de 10 ani. Contractul va fi încheiat prin atribuire directă.
În ceea ce priveşte reţeaua de autobuze care circulă în judeţul Ilfov, la sfârşitul anului 2016, 46 de autobuze asigurau transportul pe 17 linii preorăşeneşti pentru care s-au încheiat contracte între RATB şi 12 localităţi (1 Decembrie, Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Afumaţi, Domneşti, Mogoşoaia, Clinceni, Popeşti-Leordeni, Chiajna).
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



