REGIONAL

RATB: Câți bani a pierdut din cauza actelor de vandalism?

RATB a pierdut în 2015 circa un milion de lei din cauza actelor de vandalism, cu 24,82% mai puţin ca în 2014, au anunţat reprezentanţii regiei. Numărul actelor de vandalism a scăzut cu 13,56% în 2015 faţă de anul 2014. Concret, în 2015 au fost înregistrate 931 de acte de vandalism, în timp ce în 2014 au fost înregistrate 1.077.

Scăderea faţă de anul trecut a acestor acte antisociale şi, implicit, a pagubelor suferite este un efect al colaborării RATB cu Poliţia Transporturi şi cu Jandarmeria. Din acest motiv, RATB intenţionează să pună la cale o colaborare mai strânsă cu cele două instituţii, dar şi cu Poliţia locală.

Pierderile cele mai mari au fost înregistrate la autobuze, respectiv 685.352,34 lei (73,37% din valoarea per regie), valoare care este cu 26,95% mai mică faţă de anul 2014. Şi numărul actelor de vandalism săvârşite în autobuze în 2015 a scăzut (269, faţă de 304 în anul anterior). 11 cazuri au avut loc pe liniile preorăşeneşti, o frecvenţă mai mare fiind înregistrată pe liniile 408 (Ghencea – CFR Domneşti) şi 438 (Depoul Alexandria – Bragadiru).

Pagubele suferite de autobuze constau în 252 parbrize şi geamuri sparte la autobuze, valoarea acestora ridicându-se la 659.502 de lei, cu 28,07% mai puţin decât valoarea pagubelor suferite în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Autobazele cu cele mai mari pierderi au fost cele care circulă în Ferentari, Titan şi Pipera, iar zonele cu cele mai frecvente acte de vandalism au fost Calea Ferentarilor, Şos Olteniţei, Calea Dorobanţilor, Str. Luică, Bd. Iuliu Maniu, Str. Turnu Măgurele, Str. Amurgului, Splaiul Independenţei, Terminal “Zeţarilor”, Prelungirea Ghencea, Calea Văcăreşti.

Pe traseele liniilor preorăşeneşti cele mai dese acte de vandalism se înregistrează în oraşul Bragadiru (pod Bragadiru), Şos. Bucureşti – Alexandria, Comuna Domneşti, Terminal Ghencea, Şos. Bucureşti – Ploieşti, Şos. Bucureşti – Târgovişte, Comuna Chitila.

Autobuzele vandalizate cel mai des sunt cele de pe liniile: 116 (12 cazuri), 104 şi 202 (câte 11 cazuri), 335 şi 381 (câte 9 cazuri), 141 (8 cazuri), 139 şi 330 (câte 6 cazuri), 101, 102, 117, 133, 336, 655 (câte 5 cazuri) şi 123, 112, 178, 226, 232, 331 (câte 4 cazuri).

În privinţa troleibuzelor şi tramvaielor, pierderile suferite ca urmare a actelor de vandalism au fost în valoare totală de 82.517 de lei (8,83% din valoarea pe regie), adică aproape jumătate faţă de anul 2014, cu toate că numărul cazurilor a scăzut cu numai 20,57%, de la 141 în anul 2014, la 112 în anul 2015. Principalele pagube provin din spargerea de geamuri şi parbrize (79, în valoare de 43.006,02 lei), precum şi din distrugerea validatoarelor Sistemului Automat de Taxare (12, în valoare de 27.769,46 lei).

Depourile care au înregistrat cele mai mari pierderi ca urmare a actelor de vandalism au fost Alexandria şi Dudeşti – la tramvaie, iar la troleibuze: Bucureştii Noi şi Bujoreni.

Zonele în care au fost vandalizate cel mai des tramvaie sunt Şos. Petricani Terminal “Şura Mare”, Bd. Timişoara/Vasile Milea, Calea Rahovei, Teminal “Mezeş”, Terminal “Piaţa Presei Libere”, Şos. Progresului, Şos. Alexandriei, Terminal “Complex RATB Titan”. Dintre troleibuze, cele mai multe vandalizări au suferit cele care circulă pe Calea Grivitei, Str. Reşiţa, Bd. Iuliu Maniu, Drumul Taberei. Cel mai des vandalizate sunt tramvaiele de pe liniile 11, 41, 32, 1, 25, 45, 10, 24, 47 şi 16, precum şi troleibuzele liniilor 65, 62, 66, 69 şi 86.

Raportând cele 381 cazuri de acte antisociale îndreptate asupra tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor la numărul zilelor din an, rezultă că, pe lângă reviziile şi reparaţiile planificate, în medie, în fiecare zi, cel puţin un vehicul a necesitat intervenţii suplimentare de remediere a avariilor.

Pe lângă pagubele rezultate din înlocuirea pieselor distruse, RATB a pierdut şi în urma imobilizării şi a curselor neefectuate de către vehiculele avariate care au trebuit să fie retrase din trasee înainte de terminarea programului.

Măsura aplicată de RATB, de a dota cele 500 autobuze Mercedes Euro 4 si 100 troleibuze Irisbus cu camere video pentru supravegherea salonului călătorilor, contribuie la descurajarea hoţilor din buzunare, a persoanelor care degradează sau distrug interiorul vehiculelor şi a celor care au un comportament necorespunzător faţă de ceilalţi călători.

În anul 2015, organele de ordine au solicitat punerea la dispoziţie a 84 înregistrări video în vederea efectuării cercetărilor pentru identificarea persoanelor certate cu legea, sancţionării lor şi recuperării prejudiciului creat, precum şi a 14 materiale video care au surprins evenimente de circulaţie.

Sursa: Mediafax

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co