Proxeneţi din Ilfov, o avere din plasarea de prostituate în străinătate
Oamenii legii au făcut, luni, 44 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Prahova, Suceava, Olt şi Brăila. Totul pentru prinderea membrilor unei grupări de proxeneţi, care a obţinut peste o jumătate de milion de euro din recrutarea şi plasarea de prostituate în străinătate.
Comunicat DIICOT
“Începând cu anul 2018, pe raza localităţilor Tunari şi Otopeni, judeţul Ilfov, a acţionat o grupare specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.Membrii grupării au racolat fete din medii sociale precare, în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, în România şi în Europa de Vest, respectiv Germania, Olanda, Elveţia sau Italia.
Iniţial, recrutarea fetelor s-a realizat prin inducere în eroare, respectiv promisiunea întemeierii unei familii (metoda loverboy), precum şi obţinerea unor importante sume de bani într-un termen relativ scurt. Ulterior, fetele au fost constrânse fizic şi manipulate moral, atunci când au încercat să renunţe la practicarea prostituţiei”.
Racolarea clienţilor s-a realizat prin crearea şi publicarea unor anunţuri specifice pe anumite site-uri de profil, iar prostituatele au fost cazate în spaţii adecvate desfăşurării acestei activităţi ori au fost transportate de către membrii grupării la locuinţele clienţilor.
Până în prezent au fost identificate 21 de persoane vătămate exploatate în acest caz.
Procurorii DIICOT mai susţin că gruparea a reuşit să obţină aproximativ 500.000 de euro, bani transferaţi din străinătate în România prin intermediul serviciilor internaţionale de transfer monedă ori au fost aduse personal sau de către anumite persoane din anturaj.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate în vederea indisponibilizării 4 autoturisme, plus importante sume de bani în lei și euro, dar de telefoane mobile, precum şi înscrisuri bancare şi contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.
16 persoane au fost duse, la audieri, la sediul DIICOT – Structura Centrală.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



