Proiectul pentru combaterea ambroziei adoptat de senat
Deputaţii au dat marţi undă verde, cu 264 de voturi şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România. Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari PNL, a fost adoptat deja de Senat.
Deputat PNL Florica Cherecheş, iniţiator, a subliniat că o astfel de lege este necesară în condiţiile în care în toată Europa există reglementări cu pedepse foarte mari pentru cei care nu-şi curăţă terenurile de ambrozie, care produce alergii severe. Potrivit parlamentarului liberal, proiectul are pe de o parte o componentă de prevenţie, de informare, şi pe de altă parte prevede ca proprietarii sau deţinătorii de terenuri să desfăşoare periodic lucrări de întreţinere a terenurilor, să distrugă buruiana împiedicând răspândirea acesteia.
Cei care nu-şi îndeplinesc aceasta obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu amenzi cuprinse între 750 şi 5.000 de lei – persoanele fizice, şi 5.000- 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.