Proiectul de lege pentru modificarea Codului silvic, adoptat
Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru modificarea Codului silvic.
Acest lucru s-a întâmplat, deși iniţiatoarea Doina Pană a cerut respingerea proiectului, cauza fiind introducerea unui amendament, prin care arborii vor fi licitaţi în continuare vii, din pădure.
Iniţiatoarea a vrut, astfel, eliminarea amendamentului, astfel încât arborii vii să nu mai poate fi licitaţi, ci să fie exploataţi, tăiaţi de operatori, dar o parte să fie dată şi populaţiei, ca lemn de foc.
„România este una dintre foarte puţinele ţări în care arborii se licitează vii, în pădure, asta înseamnă pe picior. Odată ce un agent economic a câştigat un arbore, nu îi mai poţi spune ce să facă cu el, face ce vrea, e al lui.”, a susţinut Doina Pană în plen.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



