Stiri

Prof. Dr. Xiaotian Zhang, Doctor Honoris Causa al Universității “Dimitrie Cantemir”

Începutul de an universitar vine cu o serie de ceremonii deosebite la Dimitrie Cantemir.

Ziua de 2 octombrie a marcat un eveniment important atât pentru profesorii, cât și pentru studenții Universității Creștine Dimitrie Cantemir. Este vorba despre decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Xiaotian Zhang de la Universitatea din Shanghai.

Prof. Dr. Xiaotian Zhang, vicepreședinte al Universității Shanghai, este una dintre figurile cele mai cunoscute în ceea ce privește crearea punților de legătură educaționale între Europa și Asia. A stabilit parteneriate cu peste 200 de universități de pe cele două continente.

Ceremonia a început în mod firesc, cu intonarea imnului Gaudeamus Igitur .

S-a dat apoi citire  hotărârii Senatului Universității Dimitrie Cantemir, în ceea ce privește acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, iar Prof. Dr. Corina Adriana Dumitrescu a înmânat diploma, cu onorurile de rigoare, profesorului Xiaotian Zhang, reprezentantul Universității din Shanghai.

Profesorul Zhang a vorbit despre relația dintre cele două universități și despre importanța educației în contextul global actual.

Premiera acestui an universitar este semnarea unui Memorandum of Understanding între cele două universități, prin intermediul căruia studenții masteranzi în domeniul economic se vor putea bucura de diplomă dublă și de posibilitatea de a studia atât în România, cât și în Shanghai.

Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir se numără printre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România și din Europa. Dovadă stau și colaborările internaționale pe care le are cu alte universități din diverse colțuri ale lumii.

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.  A fost fondată în anul 1990. În prezent, oferta educațională a Universitțății cuprinde 24 de programe de licență și 22 de programe de studii de master.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co