Probleme la aterizare pentru o aeronovă pe aeroportul din Iași
Planul roşu de intervenţie, luni, pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Cele 107 de persoane aflate la bordul unei aeronave care venea dinspre Bergamo au trecut prin momente tensionate, după ce avionul nu a reuşit să aterizeze din cauza defectării sistemului de navigaţie. În cele din urmă, însă, aparatul de zbor a ajuns, în siguranţă, pe pistă.
Cu 20 de minute înainte de aterizare, pilotul aeronavei a anunţat o problemă tehnică la instrumentul de navigaţie şi au fost mobilizate mai multe echipe de pompieri.
ISU Iași
“Începând cu ora 13,13 s-a activat Planul roşu de intervenţie pentru că o aeronava Airbus 321, care a decolat de la Bergamo, cu 107 pasageri la bord, nu poate ateriza deoarece sistemul de navigaţie s-a stricat. Pentru asigurarea intervenţiei au fost deplasate la Aeroportul Internaţional Iaşi 22 de autospeciale de intervenţie cu 44 subofiţeri şi 6 ofiţeri. Coordonarea activităţii a fost realizată de inspectorul şef, colonel Grădinaru Ionuţ”.
Din fericire, aeronava a aterizat la timp, în condiţii de siguranţă maximă, fără a fi nevoie de intervenţia salvatorilor, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internaţional Iaşi.
Toţi pasagerii urmau să fie evaluaţi medical.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.