Prima semifinală a Eurovision România
Piesele “Army Of Love” (Bella Santiago), “Destin” (Trooper), “Skyscraper” (Teodora Dinu), “We Are The Ones” (Claudiu Mirea), “Without You (Sin Ti)” (Dya & Lucian Colareza) și “Underground” (Mirela Vaida) s-au calificat în urma primei semifinale a selecţiei naţionale pentru Eurovision 2019.
Prima semifinală din selecţia naţională pentru concursul musical Eurovision 2019 a avut loc pe scena Sălii Polivalente din Iaşi şi a fost transmisă în direct.
Show-ul a fost prezentat de Aurelian Temişan şi Ilinca Avram.
Acesta a fost deschis de trupa The Sky Dance Company, care a marcat, printr-o coregrafie specială, a 20-a participare a României la Eurovision.
Spectacolul s-a încheiat cu recitalul Iulianei Beregoi, un adevărat fenomen în rândul adolescenţilor din România şi din străinătate. Tânăra vedetă a interpretat piese care adună milioane de vizualizări pe propriul canal de Youtube – “Generaţia Z” şi “Cine sunt eu”, dar şi “Euphoria”, piesa care i-a adus lui Loreen trofeul Eurovision în 2012.
Adi Cristescu, Mihai Georgescu, Crina Mardare, Andy Platon şi Mugurel Vrabete jurizează semifinalele selecţiei naţionale 2019.
Juraţii aleg cel mult zece câştigători în semifinalele de la Arad şi Iaşi, iar lista finaliştilor este completată de telespectatori, care califică câte o piesă din fiecare show, prin televot.
Eurovision România continuă la Arad, pe 10 februarie, în decorul de la Sala Sporturilor “Victoria”.
Finala naţională va avea loc pe 17 februarie, la Bucureşti.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




