Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Prima lună cu indemnizații plafonate

La 1 septmebrie intră în vigoare ordonanţa prin care indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost plafonată. Limitarea afectează indemnizaţiile care se vor achita de acum înainte, dar şi cele care sunt deja în plată.
Aproximativ 1.100 de părinţi care încasau până acum indemnizaţii lunare de peste 9.000 de lei, vor primi de astăzi maximum 8.500 de lei.
La nivel naţional, peste 160.000 de părinţi primesc indemnizaţie de creştere a copilului. Luna trecută, cea mai mare sumă a fost încasată de un părinte din Bucureşti care a primit aproape 160.000 de lei.
Intrarea în vigoare a ordonanţei nu afectează şi modul de calcul al acesteia. Ca şi până acum, este vorba despre 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni.
Guvernul menționa, în luna august, că și alte state membre ale Uniunii Europene au programe similare, “însă nu la fel de generoase ca cel aplicat în România”. Potrivit comunicatului de atunci, prin adoptarea acestui act normativ, Executivul clarifică și unele aspecte ce țin de acordarea stimulentului de inserție. Se făcea referire, în special, la persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creșterea copilului.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co