Preşedintele Klaus Iohannis nu se teme de suspendare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că, deşi unii s-au grăbit să vorbească despre suspendare, un astfel de lucru nu va exista, pentru că lipsește temeiul legal.
El a afirmat totodată că e nevoie de un termen rezolnabil pentru a răspunde solicitării Curții Constituționale a României cu privire la demiterea șefei DNA.
“Unii politicieni s-au grăbit să vorbească despre suspendare. Nu va exista nicio suspendare, pentru că nu există niciun temei pentru suspendare, iar dacă unii pesedişti se trezesc vorbind de suspendare ca să pară mai intersanţi la televizor, atunci este problema lor”, a afirmat preşedintele.
Atunci când a fost întrebat când ar trebui să dea un răspuns, președintele a răspuns că este nevoie să reacționeze într-un timp rezonabil.
Klaus Iohannis a adăugat că nu crede că cineva serios aşteaptă de la el să aplice mecanic o decizie într-o zi sau două și că nu-și dorește să ajungem un stat care se bazează pe o formă fără fond.
Președintele țării a spus că își dorește să existe o dezbatere înainte să se facă un pas.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




