Președintele AEP, la DNA Ploiești

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente București, Ana Maria Pătru, a fost adus astazi cu mandat la DNA Ploiesti. Procurorii au făcut, însă, înainte percheziții la locuinţa acestuia şi la sediul instituţiei, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, conform unor surse judiciare.
Descinderile nu au fost lipsite de incidente. Se pare că soțul Anei Maria Pătru ar fi încercat să fugă cu probe în timpul perchezitiei făcute la domiciliul acestuia din Râmnicu Vâlcea, dar a fost oprit de poliţişti. Ana Maria Pătru a negat, însă, aceasta acuzație când a ajuns la DNA Ploiești, în jurul orei 15.30. Surse judiciare susțin că percheziţiile DNA de astăzi au vizat contractele privind achiziţionarea unor softuri pentru alegeri. Faptele vizate în cauză ar fi fost comise în perioada 2008-2015. Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, conduce instituţia din anul 2012, anterior fiind vicepresedinte.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.