Stiri

Presa internațională: Afganistanul, în faţa unei crize umanitare

Semnal de alarmă tras de un diplomat dintr-o ţară membră a NATO! Ţările vecine Afganistanului ar trebui să-şi deschidă frontierele terestre pentru a permite mai multor afgani să plece, consideră acesta. Asta în timp ce organizaţiile umanitare avertizează asupra unei crize umanitare iminente sub regimul taliban, relatează agențiile internaționale de presă.

Diplomat țară membră NATO – sursa: Reuters/agerpres.ro

“Iranul, Pakistanul şi Tadjikistanul ar trebui să extragă mai multe persoane din Afganistan, utilizând fie rute aeriene, fie terestre. (…) Este vital ca aceste rute aeriene şi terestre să fie folosite foarte rapid”.

Riscurile de foamete, maladii şi persecuţii sunt în creştere pentru milioanele de persoane care vor rămâne în Afganistan după ce perioada evacuărilor se va încheia, avertizează organizaţii umanitare. Preşedintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite sunt pe cale să încheie evacuările până în 31 august, dar nu a exclus posibilitatea prelungirii termenului.

Zeci de mii de afgani continuă să se înghesuie pe aeroportul din Kabul de teama persecuţiilor talibanilor care au preluat puterea în Afganistan. Cei mai norocoşi dintre ei și-au asigurat un loc în avioane, în condițiile în care zborurile sunt organizate în principal de guverne occidentale care au evacuat până în prezent aproximativ 70.000 de persoane.

Talibanii au declarat că toate evacuările străinilor din ţară trebuie finalizate până în 31 august. Totodată, au cerut SUA să înceteze să mai îndemne afganii cu înaltă calificare să părăsească ţara.

Gruparea islamistă, care a preluat controlul capitalei Kabul la 15 august, le-a transmis afganilor care se îmbulzesc pe aeroport să se întoarcă la casele lor pentru că le este garantată securitatea, notează Agerpres.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co